Puncte de atracţie turistică
Complexul de la Naslavcea
Data publicării: Luni, 19 iulie 2010

Din monumentele geologice concrete un mare interes îl prezintă un șir de rîpi, aflorimente și alte categorii de monumente de acest gen. În complexul de la Naslavcea se evidențiază Rîpa lui Carp (Carpov Iar), și Rîpa Rudi (Rudii Iar). Prima a fost cercetată de geologul din Republica Moldova - I. Suhov în 1947. În rîpi se află mari acumulări de fosile de pești, arici de mare, moluște, crabi, insecte, plante din perioada sarmatului timpuriu (aproape 12 mil de ani în urmă), multe dintre care în prezent sînt răspîndite în Asia de Est și America de Nord. Ambele rîpi se află sub ocrotirea statului din 1962. Aflorimentele de marne creatice, calcare sarmațieie cu numeroase rămășițe fosilizate de plante și animale, reprezintă istoria geologică a acestor locuri. Aici au fost depistate cca 60 de specii de plante și 10 specii de pești fosile.

Puțin mai la vale de rîu, lîngă comuna Verejeni, se află ”Rîpa Adîncă”, la sud de Otaci - rîpa ”La izvoare”.

Atrag atnția aflorimentele de cremene compacte la vest de satul Naslavcea, aflorimentul de nisipuri tortoriene, aflate la 2 km de stația de cale ferată Naslavcea. 

Sînt cunoscute vîlceaua ”Partea cneazului” la sud de satul Mereșeuca (între orașele Ocnița și Otaci), movilele recifale, aflate la sud de satul Visoca, porțiunile malului abrupt al Nistrului (308 ha) între satele Naslavcea și Lencăuți, falia tectonică de la nord de Naslavcea și colina ”Casca”, aflată la vest de satul Cremenciug din pădurea ocolului silvic Otaci.

Sursa:Florea Serafim. Potențialul turistic al Republicii Moldova.- Chișinău, 2005.   

Alte înregistrări
Nici o înregistrare!
» Toate înregistrările
» Sus

© 2010 Agenţia Turismului a Republicii Moldova.
MD-2028 mun.Chişinău, șos.Hînceşti, 53
Tel.: (+373-22) 22 66 34 E-mail: info@turism.gov.md

Total vizitatori: 1310432
Total ieri: 290
Total azi: 68